În cea de-a 27-a zi a lunii mai, Biserica noastră îl pomenește pe Sfântul Iuliu Veteranul, un Mucenic care a trăit în secolele III – IV și a primit mucenicia pentru că nimeni și nimic nu l-a convins să se lepede de Hristos și de credința lui cea dreaptă, dar și pe un alt Sfânt Mucenic, tot soldat, pe nume Ioan Rusul, pătimitor, prizonier de război și unul dintre sfinții taumaturgi a cărui cinstire s-a extins în întreaga lume creștină.
Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei sărbători, am adus înaintea dumneavoastră câteva considerații despre viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Ioan Rusul, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume: de ce lângă racla Sfântului Ioan Rusul „străjuiește” de atâtea zeci de ani un baston din lemn? Cine l-a adus și l-a lăsat acolo și cu ce scop, mai exact? Aflați răspunsurile în rândurile de mai jos!
Sfântul Ioan Rusul, un „wali” al musulmanilor
Înainte de a vorbi despre bastonul din lemn, însă, vă propunem să parcurgem împreună câteva informații interesante despre viața acestui mare mucenic al întregii Ortodoxii. Astfel, reținem faptul că Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 într-un sat din Rusia, pe timpul împărăției lui Petru cel Mare. A fost recrutat în armata țarului Petru cel Mare, pentru a participa la Războiul Ruso-Turc dintre anii 1710–1711. În timpul luptelor pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut ca sclav unui oițer turc – guvernatorul regiunii Procopie (actualul Ürgüp din Turcia). Ajungând în casa acestuia și refuzând să se lepede de credință, a fost rânduit să se îngrijească de vite, însă acest lucru nu l-a mâhnit deloc.
Sinaxarul ne spune că, în timp ce se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Pentru viețuirea sa aleasă, s-a învrednicit de darul facerii de minuni, iar printre primele minuni săvârșite se numără cea a potolirii foamei stăpânului său, plecat în Pelerinaj la Mecca, cu o porție de orez pe care a cerut-o servitorilor în timpul mesei. Vestea s-a răspândit repede în tot ținutul, iar musulmanii au început să-l considere pe Sfântul Ioan un „wali”, adică un om sfânt. Cu toate acestea, el nu și-a schimbat modul de viață, trăind în umilință până la sfârșitul zilelor.
Bastonul din lemn al Mariei Siaca
Trupul său a rămas neputrezit, senin și curat, așa precum îl îngropaseră apropiații pe 27 mai 1730. Prin rânduială dumnezeiască, o lumină cerească a strălucit puternic deasupra mormântului său, iar sfintele sale moaște au fost scoase la lumină. După mai multe peregrinări și vicisitudini ale istoriei, pe care le-am prezentat într-un material anterior, moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Procopie, unde se găsesc până astăzi, continuând să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul.
Cei dintre dumneavoastră care ați ajuns până acum la moaștele Sfântului Ioan din Evvia ați sesizat, cu siguranță, bastonul din lemn legat cu un fel de panglică de unul dintre stâlpii baldachinului. Nu, acesta nu i-a aparținut Sfântului, ci stă acolo pentru a mărturisi despre o minune petrecută acum câteva zeci de ani. Mai exact, pe 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru au stabilit să meargă într-un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul. Printre ei, și Maria Siaca, o doamnă care timp de 18 ani se chinuia cu o boală gravă coloană, astfel încât pur și simplu nu mai văzuse nici cerul, nici stelele sau lumina soarelui, mergând aproape cu fața la pământ. Ajunsă în Evvia, este ajutată de ceilalți pelerini și purtată pe brațe până în biserică. Acolo, lângă racla cu moaștele Sfântului, bătrâna a început să plângă ca un copil și să se roage pentru vindecare. Să poată să vadă măcar păsările cerului în anii care i-au mai rămas pe pământul acesta și să privească sus atunci când se roagă Domnului. Iar pe măsură ce plângea, cei care o însoțeau au început să vadă cu ochii lor minunea: o putere nevăzută o prinsese, parcă, de umeri, și o ridica de la pământ, încât și oasele se auzeau cum trosneau. Se spune că, în acel moment, consătenii ei și toți cei care erau în biserică au izbucnit și ei în plâns. De bucurie, paraclisierul a început să tragă clopotele, iar preotul s-a gândit că este bine să citească ciprioților o rugăciune de mulțumire înainte de a se întoarce la casele lor. Erau cu toții entuziasmați peste măsură și fericiți pentru minunea la care fuseseră martori. La sfârșitul rugăciunii, s-a auzit iarăși glasul bătrânei: „Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ți dau, sunt săracă. Îți las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie până la moarte!”.
Minunea aceasta care a rămas vie peste ani s-a petrecut pe 11 august, 1978. A doua zi, gazetele din Cipru scriau cu titluri mari pe primele pagini: „După pelerinajul făcut în Grecia, la Sfântul Ioan Rusul, Maria Siaca poate să-și privească acum consătenii față către față! Aproape 20 de ani a fost gârbovită și nu a văzut decât pământul. Prin minunea sfântului s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârșire bine!”. Bastonul bătrânei Maria se află și astăzi acolo, în biserica Sfântului Ioan Rusul din insula Evia. Chiar dacă ea a trecut de ani buni la cele veșnice, bastonul ei a rămas ca un fel de argument, de dovadă evidentă a faptului că, iată, ceea ce nu este cu putință la oameni, în general, este cu putință la Hristos și la sfinții Săi din Ceruri. Care răspund rugăciunilor sincere, curate, și nu rămân niciodată datori.
Cu siguranță, moaștele Sfântului Ioan Rusul continuă să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Fără îndoială, localnicii din Prokopi, satul în care se află biserica ce adăpostește sfintele sale moaște, pot da mărturie de multe astfel de întâmplări, vindecări și tămăduiri minunate săvârșite prin mijlocirea Sfântului Ioan. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu știu, mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul se află la Mănăstirea rusă „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos, iar mici părticele din sfintele sale moaște au fost răspândite în toată lumea ortodoxă. În țara noastră, părticele din moaştele Sfântului Ioan Rusu se păstrează în biserica Maternităţii Polizu din Bucureşti, la Mănăstirea Floreşti din Cluj, la Mănăstirea Comana, la Paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, la biserica Spitalului Judeţean Suceava şi la Mănăstirea Adămeşti, Teleorman.
Pentru că nu toți avem șansa sau posibilitatea să-i aducem prinosul nostru de laudă și cinstire Sfântului Ioan Rusul tocmai în insula Evvia, trebuie să știți că am pregătit pentru dumneavoastră Slujba și Viața Sfântului, dar și trei icoane ale sale. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Ioan Rusul.
No comments:
Post a Comment