Sânzienele – florile aparte ale Sfântului Ioan Botezătorul

 Ziua de 24 iunie este o zi specială pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Sărbătorim, în această zi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene. În unele zone, sărbătoarea aceasta mai poartă și numele de „Cap de Vară”, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi marchează începutul verii sau „Drăgaica” (din bg. „dragaika”), după numele ritualului de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și Oltenia.

Nu de puține ori ne-am întrebat, cu siguranță, de unde a pornit această asociere, a termenului „Sânziene”, cu sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul și de ce a fost el reținut în această formă în mentalul colectiv al credincioșilor, încă din cele mai vechi timpuri. Am decis să consemnăm, așadar, câteva detalii legate de acest subiect, în încercarea de a lămuri ce relație există între aceste flori aparte, caracteristice verii, și Înaintemergătorul Domnului.

Considerații etimologice

Întâi de toate, în ceea ce privește etimologia acestui termen – Sânziene – există două opinii ale lingviștilor, unii susținând că el provine din alăturarea cuvintelor „Sancta” și „Diana”, ca o suprapunere a cultului roman închinat acestei zeițe peste o altă sărbătoare dacică, iar alții afirmând că numele de „Sânziene” nu este decât o simplă traducere a numelui latinesc al zilei de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul: „Sanctus dies Johannis”, adică „Sfânta zi a lui Ioan”. Această etimologie este susținută de mai mulți filologi și lingviști, printre care se numără și autorii Dicționarul Limbii Române (DLR), numit și Dicționarul Tezaur al Limbii Române, cea mai importantă operă lexicografică a limbii române, elaborată sub egida Academiei Române.

„Galium verum”

Din punct de vedere botanic, însă, termenul capătă noi înțelesuri. Sânziana sau „Galium verum”, după denumirea științifică, este o plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii plăcut mirositoare. Tulpina lor este înaltă, în patru muchii, are formă de Cruce și poate crește la 30-100 cm, iar după înflorire de obicei se culcă pe pământ. Frunzele sunt înguste, alungite, grupate câte 8-12 în jurul unui nod. Este o plantă răspândită în aproape întregul continent european, dar se întâlnește și în Asia-Mică în unele locuri. De obicei, crește pe solurile uscate, fânețe, păduri de stejar, la margini de drum, dar se dezvoltă și pe solurile mai aride.

De-a lungul vremii, tradiția a născut și a păstrat totodată două legături interesante între florile de sânziene și Sfântul Ioan Botezătorul. Prima dintre ele face o paralelă metaforică, dar deosebit de frumoasă, între apogeul acestei plante și Sfântul Ioan, ultimul dintre prooroci, Înaintemergător și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos. Mai exact, după tradiție, se spune că plasarea sărbătorii nașterii sale imediat după solstițiul de vară nu a fost aleasă la întâmplare, căci din acest moment ziua începe să scadă, iar noaptea să crească – asemenea mărturisirii făcută de însuși Sfântul Ioan Botezătorul, conform Evangheliei după Ioan, capitolul 3, versetul 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”, referindu-se, astfel, la Mântuitorul. Ca un fel de paralelă a acestei mărturisiri, cultura populară a observat și a reținut faptul că ziua de 24 iunie este, poate, cea mai potrivită zi pentru culegerea plantelor de leac, în general, pentru că după această zi ierburile încep să-și piardă din caracteristicile tămăduitoare. Mai ales sânzienele se culeg în această zi, întrucât perioada de maximă înflorire a sânzienelor galbene este în preajma solstiţiului de vară și a sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar după această zi ele încep să-și piardă proprietățile și să sa usuce, lăsându-se ușor la pământ, sau să se micșoreze, imitând – dacă putem spune așa – modelul de smerenie al Sfântului Mare Proroc Ioan Botezătorul.

A doua legătură dintre sânziene și Sfântul Ioan Botezătorul, pe care tradiția o păstrează din cele mai vechi timpuri, este o legendă mai puțin cunoscută în zilele noastre. Astfel, știm că, atunci când Maica Domnului l-a născut pe Mântuitorul Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la măreţul eveniment, după cum citim în Evanghelia după Luca: „Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei (…) Şi, grăbindu-se (păstorii), au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle” (Luca 2, 7, 16). Legenda care leagă sânzienele de Mântuitorul spune că Maica Domnului a folosit sânziene galbene în loc de paie pentru culcuşul ei sfânt și pentru a-i face un pat moale în iesle pruncului Iisus. Ba chiar mai mult, se mai spune că Pruncului Iisus i-a pus Maica Domnului un mănunchi de sânziene sub cap, pe post de pernă și că fără îndoială această plantă a fost folosită întocmai și de dreapta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, atunci când l-a născut pe marele nostru profet.

Că lucrurile s-au întâmplat așa sau altfel, nu știm. Legendele au aura lor de poveste, până la urmă, însă deseori sămânța aceea de adevăr există. Așa cum există, în acest sens, și argumentul specialiștilor în remedii naturiste. Maria Treben, spre exemplu, botanistă și autoare austriacă, cu vastă experiență în domeniul tratamentelor alternative, menționează într-unul dintre volumele ei, dedicate tratamentelor naturiste, că sânzienele sunt apreciate și utilizate din vremurile străvechi de către femeile care aveau afecțiuni uterine. Acestora li se așezau sânziene în pat în stare naturală sau li se făcea o baie cu plante pentru a li se declanșa nașterea și pentru a li se ușura durerile facerii.

Dincolo de tradiții și legende, așadar, un lucru e sigur: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul”, după cuvântul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. Pentru că a pregătit calea Domnului, pentru faptele sale și pentru moartea sa mucenicească, Biserica noastră i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai. Fiecare dintre aceste sărbători ar trebui să fie pentru noi o invitație la Liturghie, la o prăznuire și o petrecere cuviincioasă a acestor momente din istoria mântuirii noastre, dar și îndemnuri puternice la pocăință, smerenie, mărturisire și la apărarea dreptei credințe prin fapte vrednice de laudă. Și nu suntem singuri în această luptă: îi avem ajutor pe prietenii noștri, sfinții, cei care au la rândul lor un Prieten fără de care nimeni și nimic nu ar avea sens în această lume: pe Hristos cel Viu, Fiul lui Dumnezeu.

De ce nu postim miercuri și vineri, pe 7 și 9 iunie?

 În ordinea firească a anului bisericesc, cel de-al treia post post din cadrul bisericii noastre ortodoxe, cunoscut și sub denumirea populară de „Postul Sâmpetrului” sau „Postul de vară” este Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Dintre cele patru posturi principale de peste an, acesta este singurul cu dată de început și durată de ținere variabile. Conform tradiției, acesta a fost rânduit de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre în cinstea celor doi Apostoli și, totodată, a darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorat peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime. Așa se explică și faptul că, mai demult, această perioadă de asceză aparte se numea „Postul Cincizecimii”.

Mulți dintre noi, consultând calendarul ortodox pe care îl avem acasă, am văzut că, în săptămâna 5-11 iunie, zilele de miercuri și vineri (adică 7 și 9 iunie) sunt însemnate cu termenul de „harți”. Ne-am întrebat, pe bună dreptate, ce înseamnă acest termen, care este etimologia lui și ce modificări aduce el în viața noastră spirituală? De aceea, ne-am gândit să dedicăm câteva rânduri acestui subiect, lămurind pe scurt, dar clar și pe înțelesul tuturor care este motivul acestor dezlegări.

„Urâtul post al armenilor”

Înainte de toate, trebuie să explicăm etimologia termenului. Astfel, reținem faptul că, denumirea de „harți” este, într-adevăr, una foarte veche și urcă în istorie până în secolul al VI-lea, și se trage, pur și simplu, de la un… câine. Mai exact, „urâtul post” al armenilor, amintit de Sfântul Sava în Tipic este, de fapt, un post de doliu care dura o săptămână, instituit de episcopul Serghie Armeanul în memoria câinelui său rătăcit, pe nume Αρτζιβάριο (Arțivario – de aici denumirea de „harți”). Mai exact, se spune că într-o zi, câinele acestui ierarh a fost sfâşiat de fiarele sălbatice, iar stăpânul său a intrat într-un fel de depresie, nu a mai mâncat nimic mai bine de o săptămână și, ulterior, a hotărât imediat ca armenii pe care îi păstorea să țină un post aspru în memoria câinelui. Acest post respectat de armeni a fost condamnat de-a lungul timpului, de către mai mulți Sfinți Părinţi ai Bisericii noastre, printre care se numără  Ioan  Postitorul,  Patriarhul Constantinopolului, Teodor  Studitul, imnograful și starețul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion sau  Nicolae Grămăticul.

Motivul dezlegării la orice fel de mâncare în aceste două zile are o dublă perspectivă. Pe de o parte, el este legat de bucuria Slăvitului Praznic al Rusaliilor sau al Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât, așa cum se întâmplă și la Nașterea sau Învierea Domnului, prăznuirea vizează nu numai în ziua respectivă, ci și în întreaga săptămână care urmează sărbătorii. Pe de altă parte, semnificaţia „harţilor“ din aceste zile este şi una pedagogică: trupul creștinului trebuie să fie întărit și pregătit pentru asprimea postului și a înfrânărilor pe care ni le vom asuma pe deplin pe parcursul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De ce? Pentru că Biserica noastră nu ne impune un fel de respectare la nivel exclusiv formal a postului, ci mai degrabă ne îndeamnă să ne întărim pentru ca mai apoi să postim cumpătat, lucrând virtuțile și gândindu-ne mereu la aproapele, după cuvântul Apostolului: „nu mâncarea ne va pune pe noi dinaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 8, 8-13), ci „credinţa lucrătoare prin iubire”, care dă roade prin faptele cele bune și bineplăcute lui Dumnezeu. Și pentru că tot vorbim de spre zilele cu „harți”, bine ar fi să reținem că acestea se regăsesc notate în calendar nu doar după Pogorârea Duhului Sfânt, ci pe durata întregului an bisericesc: între Nașterea Domnului și Botezul Domnului, în săptămâna de după Învierea Domnului (Săptămâna Luminată) și în prima săptămână a Triodului (după Duminica vameșului și a fariseului).

Postul de după Rusalii

Întâi de toate, postul este un exercițiu de voință pe care fiecare dintre noi îl facem cu propria noastră voință. Nu trebuie să ne „smolim fețele” și nici să ne întristăm peste măsură atunci când ținem postul acesta al Sfinților Apostoli, ci să avem mereu în minte gândul că postim așa cum ei înșiși au făcut-o, de fapt, înainte de a realiza anumite acte mai importante. Spre exemplu, în Faptele Apostolilor citim că, „pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat” (Fapte 13, 2) iar la (Fapte 14, 23): „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră”.

Într-adevăr, privind în perioada primelor secole creștine, aflăm că cele dintâi informații scrise despre existența acestui post în cultul Bisericii apar în secolul al IV-lea, atunci când Constituțiile Apostolice vorbesc despre o săptămână de dezlegare după Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, urmată de o altă săptămână de postire: „Deci, după ce prăznuiți Cincizecimea, sărbătoriți o săptămână și, după acea săptămână, postiți una, căci este drept să ne veselim pentru darul de la Dumnezeu și să postim după relaxare”. Mărturii ulterioare mai regăsim și la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului sau la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta „Postul de vară” (aestivum Jejunium). Se presupune că la început acest post a fost ținut doar în cadrul obștilor monahale, apoi a fost extins și în rândul mirenilor.

Cum postim în aceste zile?

După Pravila cea Mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se ține astfel: luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica și pește; dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea. Desigur, după îndemnul și cu dezlegarea duhovnicului, femeile gravide sau lehuze, copiii şi bolnavii pot fi scutiţi de la aceste reguli de postire și se pot împărtăși ținând doar câteva zile de post.

Așadar, să ne rugăm Sfinților Apostoli în aceste zile premergătoare postului, să le mulțumim pentru toate darurile pe care le-au revărsat în lume, în viețile noastre și ale celor apropiați nouă și să-I rugăm să ne dăruiască tuturor post cu folos, cu voință și cu puterea de a împlini cât mai multe fapte de milostenie – adevărate chei care ne vor fi de folos, fără îndoială, la poarta Raiului.

Sfântul Ioan Rusul,

 În cea de-a 27-a zi a lunii mai, Biserica noastră îl pomenește pe Sfântul Iuliu Veteranul, un Mucenic care a trăit în secolele III – IV și a primit mucenicia pentru că nimeni și nimic nu l-a convins să se lepede de Hristos și de credința lui cea dreaptă, dar și pe un alt Sfânt Mucenic, tot soldat, pe nume Ioan Rusul, pătimitor, prizonier de război și unul dintre sfinții taumaturgi a cărui cinstire s-a extins în întreaga lume creștină.

Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei sărbători, am adus înaintea dumneavoastră câteva considerații despre viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Ioan Rusul, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume: de ce lângă racla Sfântului Ioan Rusul „străjuiește” de atâtea zeci de ani un baston din lemn? Cine l-a adus și l-a lăsat acolo și cu ce scop, mai exact? Aflați răspunsurile în rândurile de mai jos!

Sfântul Ioan Rusul, un „wali” al musulmanilor

Înainte de a vorbi despre bastonul din lemn, însă, vă propunem să parcurgem împreună câteva informații interesante despre viața acestui mare mucenic al întregii Ortodoxii. Astfel, reținem faptul că Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 într-un sat din Rusia, pe timpul împărăției lui Petru cel Mare. A fost recrutat în armata țarului Petru cel Mare, pentru a participa la Războiul Ruso-Turc dintre anii 1710–1711. În timpul luptelor pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut ca sclav unui oițer turc – guvernatorul regiunii Procopie (actualul Ürgüp din Turcia). Ajungând în casa acestuia și refuzând să se lepede de credință, a fost rânduit să se îngrijească de vite, însă acest lucru nu l-a mâhnit deloc.

Sinaxarul ne spune că, în timp ce se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Pentru viețuirea sa aleasă, s-a învrednicit de darul facerii de minuni, iar printre primele minuni săvârșite se numără cea a potolirii foamei stăpânului său, plecat în Pelerinaj la Mecca, cu o porție de orez pe care a cerut-o servitorilor în timpul mesei. Vestea s-a răspândit repede în tot ținutul, iar musulmanii au început să-l considere pe Sfântul Ioan un „wali”, adică un om sfânt. Cu toate acestea, el nu și-a schimbat modul de viață, trăind în umilință până la sfârșitul zilelor.

Bastonul din lemn al Mariei Siaca

Trupul său a rămas neputrezit, senin și curat, așa precum îl îngropaseră apropiații pe 27 mai 1730. Prin rânduială dumnezeiască, o lumină cerească a strălucit puternic deasupra mormântului său, iar sfintele sale moaște au fost scoase la lumină. După mai multe peregrinări și vicisitudini ale istoriei, pe care le-am prezentat într-un material anterior, moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Procopie, unde se găsesc până astăzi, continuând să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul.

Cei dintre dumneavoastră care ați ajuns până acum la moaștele Sfântului Ioan din Evvia ați sesizat, cu siguranță, bastonul din lemn legat cu un fel de panglică de unul dintre stâlpii baldachinului. Nu, acesta nu i-a aparținut Sfântului, ci stă acolo pentru a mărturisi despre o minune petrecută acum câteva zeci de ani. Mai exact, pe 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru au stabilit să meargă într-un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul. Printre ei, și Maria Siaca, o doamnă care timp de 18 ani se chinuia cu o boală gravă coloană, astfel încât pur și simplu nu mai văzuse nici cerul, nici stelele sau lumina soarelui, mergând aproape cu fața la pământ. Ajunsă în Evvia, este ajutată de ceilalți pelerini și purtată pe brațe până în biserică. Acolo, lângă racla cu moaștele Sfântului, bătrâna a început să plângă ca un copil și să se roage pentru vindecare. Să poată să vadă măcar păsările cerului în anii care i-au mai rămas pe pământul acesta și să privească sus atunci când se roagă Domnului. Iar pe măsură ce plângea, cei care o însoțeau au început să vadă cu ochii lor minunea: o putere nevăzută o prinsese, parcă, de umeri, și o ridica de la pământ, încât și oasele se auzeau cum trosneau. Se spune că, în acel moment, consătenii ei și toți cei care erau în biserică au izbucnit și ei în plâns. De bucurie, paraclisierul a început să tragă clopotele, iar preotul s-a gândit că este bine să citească ciprioților o rugăciune de mulțumire înainte de a se întoarce la casele lor. Erau cu toții entuziasmați peste măsură și fericiți pentru minunea la care fuseseră martori. La sfârșitul rugăciunii, s-a auzit iarăși glasul bătrânei: „Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ți dau, sunt săracă. Îți las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie până la moarte!”.

Minunea aceasta care a rămas vie peste ani s-a petrecut pe 11 august, 1978. A doua zi, gazetele din Cipru scriau cu titluri mari pe primele pagini: „După pelerinajul făcut în Grecia, la Sfântul Ioan Rusul, Maria Siaca poate să-și privească acum consătenii față către față! Aproape 20 de ani a fost gârbovită și nu a văzut decât pământul. Prin minunea sfântului s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârșire bine!”. Bastonul bătrânei Maria se află și astăzi acolo, în biserica Sfântului Ioan Rusul din insula Evia. Chiar dacă ea a trecut de ani buni la cele veșnice, bastonul ei a rămas ca un fel de argument, de dovadă evidentă a faptului că, iată, ceea ce nu este cu putință la oameni, în general, este cu putință la Hristos și la sfinții Săi din Ceruri. Care răspund rugăciunilor sincere, curate, și nu rămân niciodată datori.

Cu siguranță, moaștele Sfântului Ioan Rusul continuă să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Fără îndoială, localnicii din Prokopi, satul în care se află biserica ce adăpostește sfintele sale moaște, pot da mărturie de multe astfel de întâmplări, vindecări și tămăduiri minunate săvârșite prin mijlocirea Sfântului Ioan. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu știu, mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul se află la Mănăstirea rusă „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos, iar mici părticele din sfintele sale moaște au fost răspândite în toată lumea ortodoxă. În țara noastră, părticele din moaştele Sfântului Ioan Rusu se păstrează în biserica Maternităţii Polizu din Bucureşti, la Mănăstirea Floreşti din Cluj, la Mănăstirea Comana, la Paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, la biserica Spitalului Judeţean Suceava şi la Mănăstirea Adămeşti, Teleorman.

Pentru că nu toți avem șansa sau posibilitatea să-i aducem prinosul nostru de laudă și cinstire Sfântului Ioan Rusul tocmai în insula Evvia, trebuie să știți că am pregătit pentru dumneavoastră Slujba și Viața Sfântului, dar și trei icoane ale sale. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Ioan Rusul.

Ghidul practic care te va ajuta sa gasesti chiar daca nu stii duhovnic

 

Avantajul limbajului Pitlot este ca ofera foarte multa flexibilitate din partea programatorului. In comparatie cu a necesita multe linii de cod pentru a executa o singura comanda, Pilot necesita o singura linie.

De asemenea, programare pitlotului se face la fel, indiferent de sistemul de operare (Windows). Toate acestea te ajuta sa te axezi pe logica problemei, pe algoritmul construit de tine, scazand sansele de a face greseli de sintaxa.

Recomandam ca acest limbaj sa fie printre primele limbaje de programare pe care tu le inveti, tocmai pentru ca face trecerea de la teorie la practica fara a te obliga sa insisti pe primul element (teoria).

Odata ce ai scris un program in Pilot, atunci cand il recitesti, iti dai imediat seama despre ce a fost vorba in problema, ceea ce e vital atunci cand inveti bazele programarii.

Te vei putea axa pe logica solutiei, evitand analiza complexitatii codului in sine. Studiind intens acest limbaj intuitiv si usor de inteles, poti ajunge programator .

Ce poti sa devii ?

Avantajul tau este ca vei depune mult mai putin efort pentru a invata bazele, in comparatie cu alte limbaje de programare. 

Fiind un limbaj intuitiv, da impresia ca scrii ceea ce logica iti dicteaza, fara a-ti mai face griji pentru spatii, linii, lipsa unei bilbioteci, etc..

Ariile in care limbajul este des intalnit sunt cele de:

• Automatizare – Aceasta este des intalnita in partea de retelistica prin scripturi pentru administrarea a mai multe device-uri.
• Cyber-Security –  ajuta la principiile de Pen-Testing prin realizarea automata de diferite atacuri asupra unui target.
• Web Development – Aici Python poate fi utilizat cu ajutorul framework-urilor precum Pyramid sau Django pentru realizarea Backend-ului unui website.
• Quality Assurance (Controlul Calitatii) – Poate fi realizata testarea modulelor software ce urmeaza sa fie lansate pe piata, in vederea functionarii corecte si a vulnerabilitatii feature-urilor.
• GUI (Graphical User Interface) – In Python pot fi create meniuri interactive pentru diferite programe. Un program foarte cunoscut pentru simularea retelelor creat in Python este GNS3.
• Embedded si Internet of Things – Un bun exemplu sunt placutele de tip Raspberry Pi si programarea senzorilor si sistemelor de securitate din industria automotiva.

Acum hai sa trecem mai departe si sa vorbim despre cum sa incepi sa Programezi . Pentru asta te invitam sa parcurgi ghidul GRATUIT de pe blog-ul nostru, pe care-l poti accesa  . 

PS: nu uita sa-ti salvezi acest ghid pentru ti-ar putea fi de mare folos si in viitor. Iar in cazul in care iti place, trimite-i unui prieten interesat sa inceapa si el cu IT-ul.

Acest ghid te va ajuta sa intelegi:

• Cum sa gandesti ca un Programator
• Elementele fundamentale ale limbajului: Variabile, Operatori, Functii, Conditii (if, else, else if), Bucle (for, while)
• Structurile de date (liste, tupluri, seturi, dictionare)

lucrezi și să interacționezi

 

Dacă te afli printre cei care sunt hotărâți de ceva vreme să se înscrie, pot să-ți spun că te aștept cu mare drag și te invit să vizitezi  slujba și să te înscrii pentru o discuție 1 la 1 cu mine în care să stabilim pașii pe care trebuie să-i urmăm în continuare. Dar acest articol nu este pentru tine. Am scris acest mesaj pentru cei care sunt indeciși, care parcă s-ar înscrie, dar parcă totuși le este frică sau pur și simplu nu știu dacă li se potrivește. Așa că hai să vedem care sunt beneficiile parcurgerii cursului, și ce trăsături au oamenii care-și pot face o carieră de succes în coaching 👇 În primul rând, hai să definim ce face coachingul și pe cine ajută. Probabil că vei fi de acord cu mine, când spun că presiunea succesului este tot mai mai mare pentru majoritatea oamenilor. Vorbim aici în special de „high performeri”, care trebuie să facă față tuturor provocărilor vieții personale, și în special profesionale, într-o lume rapidă, agitată și foarte competitivă. Aici intervin profesioniștii din coaching. Un coach competent (și talentat) îi ajută pe cei cu care lucrează să-și atingă obiectivele, cu claritate mentală, focus pe acțiune, cu explorarea mai multor opțiuni  și să-și folosească resursele interioare și exterioare la potențial maxim. Deci ca să poți face asta cu succes, și într-un mod care să-ți aducă împlinire cu adevărat, atunci probabil că trebuie să ai unele înclinații naturale. ·         Dacă îți place să lucrezi și să interacționezi cu oamenii; ·         Dacă îți place să-i asculți pe ceilalți; ·         Dacă ai o pornire naturală să-i ajuți pe cei din jur; ·         Dacă simți nevoia să evoluezi profesional; ·         Dacă îți dorești să explorezi o profesie care îți oferă libertate; ·         Dacă vrei să faci parte dintr-o comunitate strânsă; ·         Și dacă ai nevoie de mai multă claritate pe drumul tău personal…

Alte manastiri din judetul Alba

Despre Patima Fumatului

 

Iti spuneam zilele trecute despre ariile din IT si ti-am dat 2 exemple de cum poti sa incepi (practic) in domeniul IT.    In acest articol vrem sa-ti spunem cum poti merge mai departe in IT (pana la nivel de job) cu ajutorul nostru, echipa de la Teacher   Un aspect important pe care (aproape) nimeni nu pune accentul este calea pe care ai nevoie sa mergi, directia in viata profesionala. Directia in IT.  Acesta este CEL MAI IMPORTANT ASPECT, atunci cand esti la inceput de drum, iar noi punem masiv accentul pe asta in discutiile cu clientii nostri.   Un lucru pe care-l facem in mod constant cu cei care doresc sa inceapa in IT (si nu stiu de unde), este sa-i consultam telefonic. Ii ajutam, gratuit, sa-si descopere directia prin care ei se pot regasi in IT. Astfel se pot specializa pe o arie si-si pot indeplinii visul de a avea un salariu mai mare, de a nu depinde de un program fix si de a face parte dintr-o industrie care ofera un job stabil si oportunitati de viitor.   Recomandam cu tarie, tuturor celor care vor sa inceapa in IT sa poarte o discutie telefonica de ghidare in IT cu unul dintre consultantii nostri educationali de la TeachBit, in mod special pentru ca este 100% gratuita.